#matol

Încă sunt matol de la surâsul ei sec, de la ironiile prostești aruncate printre sărutări fără gust și priviri melodramatice ațintite ca niște săgeți. Scrumul aruncat flegmatic printre degetele ei, precum amintirile noastre dulci călcate de cele mai frumose picioare. Mă cutremură golul existent pe pat. Cearșaful parcă mă sugrumă și pernele parcă îmi savurează fiecare răsuflare ca pe un desert mult prea dulce pentru pupilele lor gustative. Mă desprind de emoții și orgoliul bărbătesc, prostesc, mă îmbrățișează mai aspru ca mâinile unui constructor. Am o lipsă teribilă de speranțe. Alunec în gânduri fără cusur și îmi las sufletul purtat de cea mai amară ignoranță. Mă îndrăgostesc din nou de gânduri frenetice despre femei ce pot să ofere doar plăceri carnale iar gura lor nu cunosc gustul reproșurilor. Sunt sec, mă obosește mintea ei mult prea citită și sentimentele ei mult prea complexe pentru omenirea monotonă. Nu am putere să o iubesc, căci imi disecă fiecare cuvânt, îl îmbrățișează printre gânduri și pare că fiecare literă are o notă diferită în universul ei. În anonia timpului, o creatură de tipul acesta îți poate desființa existența cu zâmbetul pe buze și te poate învia cu ușurință cu sărutul ei mult prea pasional pentru buzele mele. Genul acela de creatură mistică pe care nu o întâlnești nici în cele mai ascunse dorințe, de care te îndrăgostești iremediabil. Mi-a lăsat întotdeauna ideea că o cunosc, într-un târziu mi-am dat seama că misterul o caractetizează sublim, îmbrăcând-o adesea într-o armură presărată cu o încredere de sine de nedescris. Mi-a fost amantă când eu credeam că dețin controlul universului, dar de fapt trăiam într-o minciună dulce – amară. Mai târziu am denumit-o sec “o iubire trecută”, inconștient, ea trăia încă prin mine, îmi cântărea fiecare emoție în palmele ei, secându-mi existența. Ea, cele mai frumoase picioare ce mi-au desfigurat sufletul cu o singură atingere, ea, cele mai dulci și mai otrăvitoare buze, copilul transfigurat într-o femeie puternică fără de care nu pot fi eu..