Îmi lipsește îmbrățișarea ta, îmi lipsesc pumnii tăi lovind în trupul meu când eşti supărată.
Îmi lipsește surâsul tău, îmi lipsesc clipirile tale nervoase.
Îmi lipsesc bârfele tale, îmi lipsesc răutăcismele tale, îmi lpsesc sfaturile tale, îmi lipsesc cuvintele tale pe care le sorb pentru a învăța câte ceva.
Îmi lipsesc discuțiile noastre despre suflet, îmi lipseste atât de mult modul în care vezi tu viața. Îmi lipsește modul în care te sfătuiai cu mine …despre orice.
Îmi lipsesc pozele tale, îmi lipsesc pozele indecente. Îmi lipsesc piciorușele tale, dar cel mai mult îmi lipsesc ochii tăi. Imi lipsesc nemulțumirile tale.
Îmi lipsește modul în care tu mă protejai, îmi lipsește sentimentul acela pe care-l aveam că îți lipsesc atunci când nu vorbeam.
Îmi lipsesc glumele tale deochiate, îmi lipsesc răutățile tale când te supăra cineva, îmi lipseste dorința ta de a mă bate. Îmi lipsesc visele tale. Îmi lipsesc momentele când stateam ore în șir și ne povesteam viața, momentele. Dar îmi lipsește somnul tău la telefon.
Îmi lipsesc poveștile tale și planurile despre cum va arăta viața noastră viitoare. Îmi lipsesc amintirile tale.
Îmi lipsesc lacrimile tale sincere care curg atunci când vorbești despre momentele dureroase din viața ta. Îmi lipsește că numai vorbim deloc despre asta. Vorbim banalități ca doi oameni banali și insipizi.
Îmi lipsește cultura ta pentru frumos. Îmi lipsesc culorile tale, îmi lipsesc macii și fluturașii tăi. Îmi lipsește felul în care ne lipseam unul celuilant.
Îmi lipsește sentimentul că celalalt poate completa goluri din noi. Îmi lipsește vocea ta. Doamne cât de mult îmi lipsește vocea ta inconfundabilă, focul din privirea ta, râsul tău.
Îmi lipsește imaginația ta, îmi lipsesc aripile tale, îmi lipsește momentele când te uiți urât la mine și ești imbufnată.
Îmi lipsește faptul că deși știai că eu nu sunt real, sunt cel mai frumos vis al tău şi te lasăi purtată de vis necondiționat, fără să mă întrebi ce am vrut să spun.
Îmi lipsește gelozia ta că o altă femeie va avea parte de dragostea mea și că ai putea să mă pierzi. Îmi lipsesc frustrările tale naturale oricărui om. Îmi lipsește dorința ta de a bate pe cineva. Îmi lipsește credința ta. Modul în care-mi vorbeai.
Îmi lipseste plăcerea pe care o simțeai tu de fiecare dată când vedeai că ți-am scris ceva. Îmi lipsește preocuparea ta când mă vedeai trist sau supărat.
Îmi lipsește bucuria pe care o aveam când te făceam să zâmbești.
Îmi lipsesc toate acestea și încă un miliard de lucruri.
Pentru că fără ele, Ramona, nu mai suntem noi. Fără ele suntem doar doi oameni banali, șterși, cu dorințe mărunte, cu vise mărunte și pasiuni mărunte.
De aceea îmi lipsești mai mult decât pot spune, pentru că îmi lipsește tot ceea ce am scris aici, dar mai ales tot ceea ce nu am scris aici.
Și totuși, sper că vei citi aceste rânduri..
