Mă liniștește, scrisul, mă liniștește. Nu știu să armonizez cuvintele, dar o fac pentru că simt să o fac. Câteodată râd recitind ce am scris, dar mă simt mai liberă.

Am ajuns în punctul in care mi am spus: stop, nu mai pot. Iarta-ma inima , nu mai pot sa bat in aceeasi ritm cu tine. Ma opresc aici, caci pana aici ne-a fost drumul impreuna. Aici ne despartim, acum este momentul. Tu poti sa pulsezi incontiunare , iar ratiunea mea ma izbaveşte de durere şi o ia pe altă cale .Dezamagirea si frustrarea mi a inundat mintea.Eu nu mai exist prin dragoste si incredere , ci prin ura si frica. De ce nu intelegi ,inimă, ca nu se poate? De ce nu vrei sa credem in aceleasi idealuri? De ce nu vrei sa fim unite in aceasta lupta pe viata şi pe moarte? Durerea ta, inima , nu o vom mai imparti , iti promit. O sa te las sa mai bati pana ai sa ramai fara puteri, dar nu mai imi cere ajutor. Nu pot sa te salvez. Am incercat. Nu te scot din piept caci vreau sa mai traiesc , dar dupa regulile mele , gandul . Te las sa ti faci cea mai importanta sarcina : sa ne ti in viata , dar cordonul care ne leaga in acest blestem al dragostei, il rup. Nu ma implora sa nu o fac , caci n am degand sa te ascult. Ma eliberez , ma ajut . Tu nu ai vrut sa o faci. Ultimul gand: "zeita iubirii nu mai crede in iubire.