După o zi de adunat șoareci morți și selectat gunoaiele bune de cele rele dintr-o magazie mă simțeam ca și cum spațiul mă respingea. M-am așezat să mă odihnesc pe o băncuță făcută dintr-o scândură groasă și trei buturugi, la umbra unui corcoduș bătrân, pe ea rămăsese o cană roșie de metal cu care mamaia bea apă. Nu vedeam nimic altceva decât verdeață și soare, dar tot felul de gânduri nefamiliare și amintiri uitate imi treceau prin cap. Odată, când săteam lângă ea pe băncuță, dar deja nu mai știa cine sunt, mi-a zis, uite, uită-te așa printre gene se văd raze frumoase. Tataia nu era prea mester, toate chestiile făcute de el sunt strâmbe din toate unghiurile, pe de o parte că au fost probabil măsurate din ochi, pe de alta pentru că sunt atât de vechi încât structura materialelor s-a modificat. Pe unde s-au stricat au fost reparate cu tabla și multe multe cuie și nituri. Bodgan cica uneori obiectele au un trecut care nu este neaparat necesar sa fie prelungit. Așa e, ce sens are sa incerc sa traiesc in locul asta, sa-mi dedic timpul si concentrarea unui uriaș obiect coșcovit la capătul lumii, când la București, la Paris, la New York lumea tehnologizează, digitalizează, evoluează? Ce sens are să te chinui să stai în locul ăsta care nu te vrea, să muncesti zi după zi să îmblânzesti pământul și în momentul în care te-ai oprit toată strădania să fie acoperită de praf și buruieni ca și cum nici o clipă n-ai trecut pe acolo? În mintea mea gradina creștea repede, puff, aici la fața locului totul dura infinit mai mult. Mă simțeam umilită, ratată, ca și cum normal ar fi fost ca echipe pregatite de muncitori să ridice cu niste scule profesioniste decorul vechi si să pună altul în loc, nou și modern, ca pe canalul Fine Living. Cică pentru a obține un un gazon englezesc perfect trebuie doar să il plantezi si apoi il tunzi saptamanal timp de 100 de ani. De la o vreme am început să simt cum viața mea se scurge tot mai repede fix ca nisipul într-o clepsidra.
Eram franta, dar era inca devreme. Am mers să tai câteva buruieni uriase cu sapa, activitate care s-a aratat a fi energizanta, paradoxal, si chiar m-a inveselit. Poate oxigenul. Pe de altă parte oricat de neglijent ar arata obiectele, ele sunt functionale in contextul lor. Și toate lemnele astea vechi și materiale istovite, care și-au trăit viața, dar pot fi înviate. În curtea păsărilor sunt multe căsuțe care îmi amintesc de copilărie, hambare, porumbare, grajduri, mă fascinau când eram mică și acum îmi dau o stare de bine, reconfortantă, ca atunci când timpul nu exista. O să plantez mulți copaci, iar buruienile vor fi numai bune pentru mulci și compost.