#cronopediada

Sursă: Ioan Muntean – fost-ai lele (7) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, ianuarie 07. (poezie, cyberpoem) ciclul „fost-ai lele” fost-ai lele (7) cyberpoem suprarealist fost-ai lele foc aprins pe o creastă de argint mi-ai aprins inima-n vis cu un zâmbet cristalin fost-ai lele floare rară crescută pe o stâncă-n soare mi-ai parfumat sufletul amară cu o mireasmă de…

Sursă: Ioan Muntean – dragobetele năvalnic – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, februarie 23. (poezie, cyberpoem) ciclul „fost-ai lele” dragobetele năvalnic #cyberpoem simbolist într-un petec de vis ascuns sub lumina stelară poveștile vechi se rostesc într-o atmosferă rară dragostea ca un zefir dansează printre astre iar cerul se umple de minuni fiori de iubire…

Sursă: Ioan Muntean – dragobetele sărută fetele – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, februarie 24. (poezie, cyberpoem) ciclul „fost-ai lele” dragobetele sărută fetele #cyberpoem simbolist dragobetele sărută fetele sub soarele blând în zile cu sete așa se spune de demult de demult când inimile băteau în ritm mai mult în februarie când se țes povești dragobetele…

Sursă: Ioan Muntean – fost-ai lele cât ai fost (3) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, ianuarie 03. (poezie, cyberpoem) ciclul „fost-ai lele” fost-ai lele cât ai fost (3) cyberpoem fost-ai lele cât ai fost mascotă dar te-ai dus cocotă acum ești o lele-n pământ și nimeni nu vrea un mormânt fost-ai frumoasă și bogată toată lumea te-a iubit o iotă dar acum ești o lele-n…

08. (poezie, cybersonet) ~ ciclul florile închinării ~ liturghia tainică a firii Motto: „Creația nu tace: ea slujește. Florile sunt psalmi fără cuvinte.” grupaj VI lacrima Maicii Domnului Motto: „Din durere nu se pierde cerul, ci se deschide.”

*lacrima care nu cade ci rodeşte (cybersonet DXCVIII)*

în grădina tainică sub cer smerit de har se naște-o floare vie din dor nemărginit din lacrima ce urcă nu cade ci-i zenit spre maica ce veghează tăcut al lumii far

caci plânge ca lumină din suflet mântuit nu imploră durerea ce-și frânge-un vechi hotar ce-alină lutul lumii cu sensul ei clar în petale de jale cu har neostenit

o maică-a milostivirii în floare te zăresc când lacrima rodește în rod desăvârșit și-ntregul plâns al lumii în cer devine vers

22. (eseu, proză scurtă) ~ ciclul Când florile au învățat să vorbească ~ subciclul Calendarul florilor visătoare - povestiri din jurnal

*Eseurile Dorei - Parfumul liliacului în amurg* Poveste despre serile în care primăvara devine iubire Motto: „Unele parfumuri nu se uită niciodată.”

Seara cobora încet peste grădină. Lumina soarelui se subția printre ramurile pomilor, iar cerul începea să capete acea culoare caldă, aproape aurie, care apare doar la sfârșitul zilelor de primăvară. Ieșisem afară fără un motiv anume. Uneori simt doar nevoia să respir aerul serii, să aud liniștea care vine odată cu amurgul, să las gândurile să se așeze încet, ca frunzele pe apă. Atunci l-am simțit. Parfumul. A venit pe neașteptate, purtat de o adiere ușoară de vânt. Un parfum dulce, profund, aproape amețitor. M-am oprit. L-am recunoscut imediat. Liliacul înflorise. M-am îndreptat spre colțul grădinii unde crește tufa veche de liliac. O știu de când eram copil. În fiecare primăvară înflorește aproape în același timp, ca și cum ar respecta un ritual vechi al naturii. De data aceasta florile erau deja deschise. Ciorchini mari, violet și albi, atârnau grei pe ramuri. În lumina amurgului culorile lor păreau mai adânci, mai misterioase. M-am apropiat. Parfumul devenea tot mai intens. Florile de liliac nu sunt timide. Nu își ascund mirosul. Îl răspândesc cu generozitate în aer, ca și cum ar vrea să umple întreaga lume cu el. Am atins una dintre ramuri. Florile erau mici și fragile, dar împreună formau acei ciorchini bogați care dau liliacului farmecul lui special. Am adus un buchet aproape de față și am inspirat. Parfumul acela are ceva aparte. Nu este doar dulce. Are în el o umbră de nostalgie, o adâncime care trezește amintiri. Pentru o clipă m-am întors în copilărie. Îmi amintesc că bunica îmi spunea o poveste despre liliac. Spunea că, demult, într-un sat din nord, trăia o fată care se îndrăgostise de un tânăr plecat la război. În fiecare primăvară ea venea la marginea satului și îl aștepta sub o tufă de liliac. Anii au trecut, iar tânărul nu s-a mai întors. Dar fata a continuat să vină acolo în fiecare primăvară. Se spune că lacrimile ei au căzut peste rădăcinile liliacului, iar florile au început să miroasă tot mai puternic. Pentru ca oamenii să nu uite niciodată că iubirea poate rămâne vie chiar și atunci când timpul trece. Nu știu dacă povestea este adevărată. Dar parfumul liliacului are într-adevăr ceva care vorbește despre iubire. Am rămas lângă tufă mult timp. Amurgul se adâncea, iar cerul devenea roz și violet, aproape de culoarea florilor. Păsările își încetineau cântecele, iar aerul devenea mai răcoros. În liniștea aceea parfumul liliacului părea și mai puternic. Se răspândea peste întreaga grădină. Peste iarbă. Peste flori. Peste gândurile mele. Am închis ochii pentru o clipă. Există parfumuri care doar plac. Și există parfumuri care spun povești. Liliacul face parte din a doua categorie. În mirosul lui există primăveri trecute, seri de amurg, emoții care nu s-au spus niciodată în cuvinte. Poate de aceea oamenii îl iubesc atât de mult. Pentru că fiecare dintre noi ascunde undeva o amintire care miroase a liliac. Când am deschis ochii, cerul devenise mai întunecat. Primele stele apăruseră deasupra grădinii. Ramurile de liliac se legănau ușor în vânt, iar florile lor păreau aproape luminoase în amurg. Am mai inspirat o dată parfumul acela profund. Și am zâmbit. Pentru că am înțeles că unele lucruri nu trebuie explicate. Ele trebuie doar simțite. Ca parfumul liliacului într-o seară de primăvară. ---

Sursă: ora tăcerilor (baladă) (cybersonet CCXLV) – Blog – Cronopedia 15. (poezie, cybersonet) ~ ciclul Calendar ~ Secţiunea „Simetrii diurne” ora tăcerilor (baladă) (cybersonet CCXLV) – un clopot surd din turn de piatră sună pe uliți somnoroase scapă vântul și umbrele mai lungi decât pământul își poartă pașii printr-o lume brună – din noaptea stinsă ultimu-i poetul un paznic vechi se-oprește să…

Sursă: Ioan Muntean – revărsatul zorilor (cybersonet LXXXI) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, decembrie 28. (poezie, cybersonet) ~ ciclul Calendar ~ revărsatul zorilor (cybersonet LXXXI) când noaptea sparge visul într-o oră în zori de dor cu umbrele pierdute ea prinde clipele pasional din toră lăsând pe masă vise neprevăzute – paharul cald cu margini de…